- Nu este obligatoriu ca inmormantarea sa aiba loc in a treia zi de la deces, ci se poate si mai devreme. PRIVEGHERE SI STALPI (CINA) In zilele de pana la inmormantare, preotul este chemat de familie, de regula, dupa-amiaza, pentru a savarsi slujba "Stalpilor" sau cina.

Unele obiceiuri sunt considerate păgâne, exagerări de la adevărata învățătură a Bisericii Ortodoxe, altele sunt creștine, ortodoxe. Toate aceste tradiții ce fac parte din ritualul înmormântării au rolul de a aduce un omagiu persoanei trecute la cele veșnice, de a îi cinsti memoria și de a îl ajuta să treacă la viața de dincolo.

De obicei pentru o înmormântare se pregătește un prinos și alte câteva capete în funcție de tradiția locului. De altfel trebuie pregătită și coliva care se va împărți la sfârșit. Cum se face citirea stâlpilor in cele trei zile? În fiecare seară, la ora stabilită, preotul sosește împreună cu dascălul, își pune epitrafilul și dă binecuvântarea.

Pomeni se fac și după înmormântare, la intervale bine stabilite: 9 zile, 40 de zile, 3 luni, 6 luni, 9 luni și apoi din an în an până la 7 ani, adică atunci când se fac și parastasele individuale. Pomenile nu ar trebui să înceteze odată cu pomenirea de 7 ani - ele se vor face în continuare în zilele de pomenire colectivă a morților.

INMORMANTAREA. Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca la pamant cuma a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a dat" (Eccleziastul 12, 5-7). Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept
Un ultim drum pavat cu prosoape Înmormântarea la țară e un epitaf lăsat lumii. În cele trei zile cât l-am privegheat au venit să-l vadă aproape toți oamenii din sat care-l știau. Să-l plângă. Să le povestească tuturor care voiau să asculte că ei urmează. Să-și aducă aminte.
Se spune ca dupa inmormantare sufletul celui plecat din viata pamanteasca calatoreste, intorcandu-se in locurile dragi lui, deci mai ales acasa. Pana la plecarea sa spre ceruri, la judecata de apoi, in cea de-a 40-a zi, acesta calatoreste. Organizarea unei înmormântări nu este ușoară, mai ales în zonele rurale, unde locuitorii obișnuiesc să respecte o multitudine de tradiții Motivul pentru care se oferă prosoape și batiste la înmormântare - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Obiceiul de a sparge o cana sau un vas atunci cand decedatul este scos din casa pentru inmormantare este pagan si exprima mentimerea unei superstitii care denota ignoranta. Fanfara la inmormantare este un obicei strain de traditia ortodoxa, care n-a admis cantarea instrumentala in cult. YPoPy.
  • gb3wph400m.pages.dev/545
  • gb3wph400m.pages.dev/676
  • gb3wph400m.pages.dev/306
  • gb3wph400m.pages.dev/288
  • gb3wph400m.pages.dev/460
  • gb3wph400m.pages.dev/260
  • gb3wph400m.pages.dev/354
  • gb3wph400m.pages.dev/225
  • gb3wph400m.pages.dev/59
  • gb3wph400m.pages.dev/30
  • gb3wph400m.pages.dev/910
  • gb3wph400m.pages.dev/117
  • gb3wph400m.pages.dev/721
  • gb3wph400m.pages.dev/939
  • gb3wph400m.pages.dev/862
  • de ce se dau prosoape la inmormantare